Oamenii fără țară – africanii eliberați care au ajutat la nașterea Seychellesului creolExistă pe Mahé, sus în munți, un loc extraordinar, astăzi se numește Mission Lodge și o sa-l vizitam din nou cu grupul de anul acesta. Drumul urcă din Victoria spre Sans Soucis, printr-o pădure tropicală superbă. Aerul devine mai răcoros, vegetația mai deasă, iar dintre copaci se deschid priveliști extraordinare asupra coastei. Printre arbori se văd câteva ziduri de piatră, fundațiile unor clădiri, ruine.
Locul se numea cândva Venn’s Town. Aici au trăit copii ai unor oameni care trecuseră printr-o experiență greu de imaginat. Fuseseră capturați în Africa, vânduți ca sclavi, îmbarcați pe corăbii. Apoi, undeva în Oceanul Indian, o navă britanică le-a interceptat vasul. Într-o singură zi au încetat să mai fie sclavi.
Dar imediat a apărut o întrebare teribilă: unde să se ducă?
Povestea începe în Africa si suntem în secolul al XIX-lea. Comerțul cu sclavi continuă să fie una dintre marile tragedii ale Oceanului Indian. Oameni sunt capturați în Africa de Est și în interiorul continentului: Mozambic, Tanzania de astăzi, regiunile din jurul Marilor Lacuri, Madagascar.
Sunt duși spre coastă. De acolo, negustorii îi îmbarcă pe dhow-uri, corăbiile tradiționale ale Oceanului Indian. Una dintre marile piețe ale comerțului cu sclavi era Zanzibar, un loc pe care l-am vizitat de multe ori si unde am aflat in detaliu istoria sclavagismului modern. Destinațiile puteau fi diferite: Arabia, Golful Persic, insulele Oceanului Indian, plantațiile, casele oamenilor bogați. Mulți dintre cei capturați nu știau unde sunt duși, stiau doar că se îndepărtează de casă.
Britanicii încep să vâneze corăbiile cu sclavi. Marea Britanie interzisese comerțul cu sclavi în 1807, iar sclavia a fost abolită în cea mai mare parte a Imperiului Britanic în anii 1830. Dar comerțul clandestin a continuat. Așa că Royal Navy a început să patruleze mările. Navele britanice urmăreau corăbiile suspectate că transportă sclavi. Uneori le opreau, urcau la bord si găseau oameni înghesuiți în condiții cumplite.
Pentru cei capturați, apariția unei nave britanice putea însemna ceva absolut imprevizibil. Cu câteva minute înainte erau proprietatea cuiva, apoi un ofițer le spunea: "sunteți liberi." Numai că libertatea nu rezolva totul. Unde îi duci? Mulți nu puteau fi pur și simplu trimiși acasă. Uneori fuseseră capturați la sute sau mii de kilometri de locurile natale, nu vorbeau aceeași limbă, nu existau acte, nu exista o evidență exactă a satelor din care proveneau. Nici britanicii nu știau cine erau.
Așa că oamenii eliberați erau debarcați în diferite teritorii controlate de britanici. Unul dintre aceste locuri era Seychelles. Este luna mai 1861, iar in portul de la Mahé apare o navă britanică. Se numește HMS Lyra, iar la bord se află 200 de africani eliberați. 114 bărbați si 86 de femei.
Fuseseră salvați din comerțul cu sclavi. Coboară pe țărm. Probabil foarte puțini auziseră vreodată de Seychelles, dar pentru mulți dintre ei insulele urmau să devină noua casă. Aceștia au fost doar primii.
Între 1861 și 1874, navele britanice au adus în Seychelles aproximativ 2.816 africani eliberați după interceptarea vaselor care îi transportau ca sclavi. Pentru o colonie atât de mică, era un număr enorm.
Acest lucru avea să schimbe Seychelles pentru totdeauna.
Libertatea nu însemna însă o viață ușoară. Pe hârtie, acești oameni erau liberi, in realitate, ajungeau într-o societate colonială în care aveau foarte puține resurse. Nu aveau pământ, nu aveau bani. Mulți nu vorbeau limba. Nu aveau familie aici. Administrația colonială i-a integrat prin diferite forme de muncă și ucenicie. Unii au ajuns pe plantații, alții au devenit muncitori.
Treptat și-au construit o viață, s-au căsătorit, au avut copii. Au învățat limba creolă. Și încet...Seychelles a devenit casa lor.
Dar ce se întâmpla cu copiii? Aceasta era o problemă specială. Printre africanii eliberați existau copii și tineri. Pentru ei, misionarii anglicani au creat în munții Mahé o așezare specială. Locul a primit numele Venn’s Town, după Henry Venn, important cleric și susținător al activității misionare. Aici a funcționat o școală pentru copiii africani eliberați. Nu era doar o școală ci o mică așezare. Existau dormitoare, clădiri pentru învățământ, o spălătorie, ateliere, grădini si plantații. Copiii învățau să citească și să scrie, dar și diferite meserii.
Imaginați-vă acești copii: unii probabil își aminteau Africa, un sat, o mamă, un tată, frați. O limbă pe care poate nu o mai vorbea nimeni în jurul lor. Apoi captura, drumul spre coastă, corabia, oceanul, nava britanică, Mahé. Și acum se aflau într-o școală ridicată într-o pădure tropicală, pe un munte dintr-o insulă despre care nu știuseră că există. Nu se cunosc poveștile personale ale celor mai mulți. Și tocmai acesta este poate lucrul cel mai trist. Istoria a păstrat doar cifrele.
Venn’s Town funcționează doar câțiva ani. Așezarea a fost creată în anii 1870 și a funcționat până în 1889. Apoi a fost abandonată, cădirile au început să dispară. Acoperișurile s-au prăbușit, lemnul a putrezit, pădurea a revenit. Astăzi au rămas fundațiile de piatră.
Dar locul a devenit unul dintre cele mai importante situri istorice ale Seychellesului. Pentru că Venn’s Town nu spune numai povestea unei școli. Spune povestea nașterii unei părți importante din Seychellesul modern. Pentru că africanii nu au dispărut, ei au devenit seychellezi. S-au căsătorit cu descendenți ai populației deja existente, cu creoli, cu oameni de origine europeană. Mai târziu cu indieni și cu oameni proveniți din alte comunități ale Oceanului Indian.
Limbile, mâncarea, muzica, credințele s-au amestecat. Și a apărut ceva nou: identitatea creolă seychelleză. Cultura pe care o vedem astăzi în Seychelles nu este pur africană. Nu este pur franceză, nici britanică, nici indiană. Este rezultatul întâlnirii tuturor acestor lumi.
Iar africanii eliberați în secolul al XIX-lea au avut un rol major în această transformare. Poate acum înțelegem mai bine Moutya. V-am povestit deja despre Moutya: tobele, focul, dansul, cântecele, rădăcinile africane. Dar cultura nu călătorește singură ci prin oameni. Oamenii aduși din Africa au venit cu ritmuri, cu povești, cu feluri de a găti, cu plante cunoscute, cu superstiții, cu amintiri. Unele s-au pierdut, altele s-au transformat, altele au supraviețuit până astăzi.
Atunci când sclavia a fost abolită în Seychelles, în 1835, 6.521 dintre cei aproximativ 7.500 de locuitori erau sclavi. Apoi au venit cei 2.816 africani eliberați de pe vasele de sclavi. Aceste cifre explică de ce istoria africană nu este un capitol marginal al Seychellesului, ci una dintre fundațiile societății sale.
